După cum știm, eficiența energetică se referă la raportul generat dintre rezultatul constant în performanță, servicii, bunuri și energia folosită în acest scop. Eficiența energetică este o componentă importantă pentru dezvoltarea sustenabilă și durabilă, întrucât aceasta contribuie la realizarea economiilor, indiferent de resursele pe care le avem în vedere. Aceasta are 2 scopuri universale bine definite: diminuarea emisiei de gaze cu efect de seră (în special CO2) și reducerea costurilor asociate consumului de energie.
Dacă ne raportăm la nivel național, în România, numărul locuințelor nou finalizate din ultimii ani a ajuns la un număr impresionant de aproximativ 52.000 de apartamente. Amprenta energetică a instalațiilor de încălzire este estimată la 1.248 TWh sau, mai simplu, o amprentă de 8 milioane tone CO2/an. Măsurile care ajută eficiența energetică sunt simple și la îndemâna oricărui dezvoltator și beneficiar, iar justificarea economică este extrem de facilă, ținând cont de ritmul de creștere a prețurilor la energie.
În ceea ce privește energia termică, ea reprezintă 70% din totalul energiei consumate în sectorul industrial. Acest fapt se datorează în mare parte lipsei măsurilor de recuperare a energiei reziduale din fluxurile tehnologice sau chiar a lipsei modernizării instalațiilor termice.
Reducerea consumului și a risipei de energie este o prioritate chiar și pentru Uniunea Europeană, care a stabilit un obiectiv clar pentru reducerea consumului de energie. Se urmărește astfel scăderea ei cu 32,5% până în 2030, promovându-se principiul „eficiența energetică pe primul loc”. Sursă: europarl.
Proprietățile caracteristice sistemului de încălzire în pardoseală slim BJØRN HEIZUNG obțin performanțe notabile chiar și din fluxuri tehnologice care în mod normal sunt considerate reci, datorită temperaturilor de 40-50 grade Celsius. Astfel, paleta lor de aplicații este mult mai mare. În medie, folosind sistemul Bjorn, energia recuperată este de peste 60% din energia fluxului tehnologic.
Factori care determină eficiența sistemului:
- Rezistența: rezistența la compresiune de 270 N/mm² reprezintă factorul decizional în renunțarea la stratul de șapă de pe țevi;
- Volumul: volumul de apă din țevile de 12 mm permite încălzirea unei suprafețe de aproximativ 2,5 ori mai mare față de sistemele de țeavă de 17 mm;
- Temperatura: lipsa straturilor de șapă/beton permite utilizarea unei temperaturi mult mai mici față de sistemele clasice de încălzire, totodată încălzind o suprafață mult mai mare;
- Greutatea: greutatea redusă îl face perfect pentru utilizările în birourile din halele de structură metalice sau peste pardoselile flotante;
- Viteza: lipsa inerției termice a sistemului permite realizarea automatizărilor eficiente care țin cont de o multitudine de parametri.
Convinge-te singur de simplitatea instalării sistemului de încălzire, de eficiența energetică a acestuia și de toate beneficiile care vin la pachet cu acesta. Din 3 pași simpli instalezi încălzirea prin pardoseală și te poți bucura de confortul oferit chiar de a doua zi!